Un prestigios Concurs județean de obiceiuri și tradiții populare maghiare a avut loc în această dimineață, la noul Cămin Cultural din Sângeorgiu de Mureș, unde preșcolarii și grupele de grădiniță au putut participa cu recitări dedicate toamnei, cântece populare sau jocuri tradiționale pentru copii.
Evenimentul intitulat „Struguri galbeni, aurii, i-a copt toamna sus în vii” a ajuns la cea de-a IX-a ediție, fiind organizat cu mare succes, de-a lungul anilor, în diferite locații. De această dată, organizatorul evenimentului a fost Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6, iar în cadrul concursului au fost prezentate nu mai puțin de 26 de momente artistice deosebite, susținute de copii îmbrăcați în frumoase costume populare.
Juriul, din care a făcut parte și inspectorul de specialitate Kovács Júlia, a avut o misiune dificilă, întrucât fiecare moment artistic a fost deosebit de expresiv și frumos. Copiii și-au prezentat numerele cu mult entuziasm și cu o sinceritate emoționantă.
În discursul de deschidere, am subliniat că este o bucurie să vedem și un lucru demn de apreciat faptul că, prin intermediul unor astfel de evenimente, copiii ajung să cunoască și să îndrăgească tradițiile și obiceiurile populare încă de la cele mai fragede vârste, contribuind astfel la păstrarea și transmiterea acestora către generațiile viitoare.
Felicit organizatorii, cadrele didactice și toți copiii participanți la acest eveniment minunat, precum și pentru munca valoroasă prin care duc mai departe tradițiile noastre! 
Sófalvi Sándor Szabolcs, primarul comunei Sângeorgiu de Mureș

















