Ministrul Agriculturii trage de timp pe banii crescătorilor de ovine
Am depus astăzi în Parlament o Întrebare către ministrul Agriculturii referitoare la exporturile de ovine și caprine. Din 16 iulie, acestea nu mai pot fi trimise la export, printr-o decizie a Comisiei Europene valabilă până la 31 decembrie 2026.
Problema este că interdicția se aplică întregii țări, inclusiv fermelor din zone în care nu există focare.
Și atunci întreb foarte simplu: de ce trebuie să plătească un crescător dintr-o zonă fără focare pentru o problemă apărută la sute de kilometri distanță? Decizia europeană delimitează clar – zone de protecție și supraveghere, dar când vine vorba despre exportul nostru, nu sunt delimitate zone, ci este blocată toată România.
Aici trebuia să intervină ministrul Agriculturii, Tánczos Barna, și să ceară ferm, încă din prima zi, la Bruxelles, regionalizarea restricțiilor. Unde există probleme, să existe restricții. Unde nu există focare, fermierii să poată exporta.
Și mai trebuia să facă ceva: să ceară bani pentru pierderile crescătorilor și să facă demersuri concrete și rapide pentru redeschiderea exportului spre piețele externe.
Au trecut aproape trei luni.
Ce a făcut Ministerul Agriculturii în tot acest timp?
A cerut oficial Comisiei Europene regionalizarea clară a restricțiilor? Când?
A cerut măsuri excepționale de sprijin sau bani pentru fermieri din Rezerva Agricolă a UE?
Ce a făcut pentru piețele pierdute de noi din Iordania, Arabia Saudită, Algeria, Libia și Maroc? Există răspunsuri oficiale din partea acestor state privind acceptarea animalelor vaccinate?
Iar dacă Ministerul Agriculturii însuși a calificat public blocarea exporturilor drept „disproporționată”, vreau să știu dacă a analizat și posibilitatea contestării deciziei pe cale juridică, la Curtea de Justiție sau Tribunalul Uniunii Europene.
Acestea sunt răspunsurile pe care le aștept. Cu documente și date, nu cu „analizăm”, „vom discuta” sau „urmează să”.
Înțeleg că au existat discuții și demersuri. Dar exporturile tot nu s-au reluat. Iar cât timp Ministerul Agriculturii doar discută la Bruxelles, alte țări vând. Și vând chiar pe piețele tradiționale, pe care fermierii români le-au câștigat în zeci de ani de muncă. Piețe pe care, odată pierdute, nu va fi deloc simplu să le recuperăm.
Fermierii nu trăiesc din analize, fie că sunt făcute la Bruxelles sau în birourile ministerului. Animalele care trebuiau exportate sunt tot în ferme. Și trebuie hrănite în fiecare zi. Furajele costă, întreținerea costă. Iar o piață externă pierdută nu se recâștigă peste noapte.
Pentru oierii din România, fiecare zi de blocaj vine cu o factură. Doar că factura nu ajunge la Ministerul Agriculturii. Ajunge tot la fermier.
Asta îi reproșez ministrului Tánczos Barna: că a rămas la stadiul de discuții, în timp ce fermierii pierd bani. Trebuia să pună presiune din prima zi pentru regionalizarea restricțiilor, să ceară compensații și să lupte pentru piețele pe care România riscă să le piardă.
După aproape trei luni, ministrul trebuie să spună clar ce a obținut pentru fermierii români. Dacă răspunsul este „nimic”, atunci trebuie să explice și de ce.
Dumitrița Gliga, deputat PSD Mureș
