Ajungem MARI, programul demarat de Asociaţia Lindenfeld pentru susţinerea educaţiei copiilor şi tinerilor din centre de plasament şi medii defavorizate, pune din acest an la dispoziţia doritorilor 8 cursuri realizate de specialişti în educaţie. Temele propuse sunt: educaţie pentru sănătate, educaţie financiară, educaţie civică, viaţă independentă, siguranţă online, informatică, relaţii şi prietenii.
Cursuri gratuite destinate copiilor cu vârste între 7 și 20 de ani
8 cursuri sunt în acest moment finalizate şi disponibile pe site-ul ONG-ului a cărei misiune este educarea şi formarea copiilor şi tinerilor din medii defavorizate, astfel încât aceştia să poată păşi în viaţă responsabili, independenţi şi fericiţi.
Fiecare curs conţine între 6 şi 9 ateliere cu informaţii esenţiale pentru dezvoltarea şi evoluţia lor şi sunt prezentate într-un mod interactiv, prin intermediul unor jocuri variate şi adecvate preocupărilor vârstei participanţilor.
Primul curs, cel de educaţie financiară, a fost lansat în urmă cu 4 ani şi a fost urmat de 800 de copii din centrele de plasament din întreaga ţară. În ultimii ani au fost dezvoltate şi cursuri de viaţă independentă, pentru siguranţa online, pentru sănătate, de educaţie civică sau informatică. Există şi un curs dedicat exclusiv fetelor, în care se pune accent pe creşterea stimei de sine, conştientizarea nevoii de validare, relaţii sănătoase, potenţiale pericole şi metode de protecţie. Cel mai nou curs este cel dedicat băieţilor, în care se stimulează cunoaşterea de sine, respectul, încrederea şi este încurajată exprimarea emoţiilor. La finalul lunii va fi disponibil şi un curs special construit pentru grupuri mixte, de fete şi băieţi.
Sunt subiecte care îi interesează cu adevărat şi sunt prezentate într-un mod cât se poate de firesc, interactiv, atractiv. În acest fel devin şi mai interesaţi de ele şi dornici să aplice ceea ce au aflat în timpul întâlnirilor. – Diana Murphy, voluntar Ajungem MARI
Cursurile sunt create de specialişti, psihologi şi persoane cu experienţă în fiecare domeniu, traineri şi formatori care au mai susţinut sau chiar creat cursuri şi manuale în domeniile lor de expertiză. Iar pentru ca informaţia să fie uşor de înţeles de către copiii şi tinerii cărora le sunt prezentate – ca vocabular, experienţă, dar mai ales, ca să nu atingă puncte sensibile – forma finală a fost realizată cu ajutorul psihologilor din echipa Ajungem MARI.
Mii de voluntari, în sprijinul copiilor care vor să devină oameni MARI
Peste 1.000 de copii din cei peste 2.500 cu care lucrează voluntarii Ajungem MARI au participat până acum la cel puţin un curs, iar acum oricine doreşte poate primi gratuit suporturile de curs şi materialele de sprijin, astfel încât să le poată folosi în ajutorul cât mai multor copii şi tineri.
Reacţiile copiilor, feedback-urile primite de la voluntari şi partenerii din DGASPC ne-au dat încredere şi ne-au arătat că munca din ultimii ani dă roade. Sunt însă atât de mulţi copii din România la care nu putem ajunge şi care merită să beneficieze şi ei de aceste materiale. Acesta este motivul pentru care am decis să le oferim în mod gratuit oricui crede că le poate folosi ca să fie de ajutor: persoane din ONG-uri care acţionează în beneficiul copiilor, profesori, părinţi. – Iarina Taban, fondatorul programului Ajungem MARI
Cursurile sunt construite pentru grupe de cel mult 10 participanţi, însă pot fi uşor adaptate pentru grupe mai mari sau lucru individual. Voluntarii asociaţiei spun că cele mai bune rezultate se înregistrează la grupele de 3-4 copii, unde relaţia dintre cei care susţin cursul şi copii este deja consolidată, deoarece copiii se deschid mai uşor şi au curaj să pună întrebări şi să împărtăşească din experienţele lor. Cursurile pot fi solicitate pe website-ul ajungemmari.ro.
Programul educaţional Ajungem MARI a demarat în urmă cu 8 ani, cu fonduri 0, dar multă ambiţie şi dorinţă de a ajuta. Acum sunt peste 1.400 de voluntari care vizitează săptămânal sau lucrează online cu peste 2.500 de copii din centre de plasament şi îi susţin până când ies din sistemul de protecţie al copilului şi chiar şi după. Le oferă consiliere, îi ajută la materiile la care nu se descurcă, îi sprijină şi îi motivează. Sunt organizate pentru ei şi tabere de dezvoltare personală, excursii şi ieşiri în afara centrelor, cursuri de calificare.
Acum este mai simplu ca oricând pentru cei care vor să ne fie alături în sprijinirea copiilor şi tinerilor greu încercaţi de viaţă. Tot ce au de făcut este să redirecţioneze cei 3,5% din impozit, simplu şi gratuit, iar formularul se poate completa rapid online. – Iarina Taban, fondatorul programului Ajungem MARI
Fiecare formular completat este transformat în cursuri pentru copii, rechizite, ieşiri educative, excursii sau training-uri pentru voluntari.