România începe 2026 pe plus!
Ianuarie 2026 marchează un moment important pentru finanțele publice: primul excedent bugetar în această lună de la pandemie încoace. România începe anul pe plus, iar acest lucru confirmă că direcția stabilită în a doua jumătate a lui 2025 produce rezultate concrete.
Veniturile cresc cu 17,9%, ajungând la peste 55 miliarde lei.
Creșterile sunt consistente la impozitul pe salarii și venit, TVA, contribuții sociale și fonduri europene. Asta înseamnă colectare mai eficientă, reducerea excepțiilor și un sistem mai echitabil.
În același timp, cheltuielile sunt ținute sub control.
Nu doar încasăm mai bine. Cheltuim mai responsabil.
Este începutul unei schimbări de model economic: de la consum pe datorie scumpă la investiții, producție și competitivitate. De la risipă la disciplină. De la dezechilibru la stabilitate.
2025 a fost anul în care s-a pus ordine.
2026 este anul consolidării.
Românii au făcut eforturi importante în perioada de ajustare. Rezultatele arată că aceste eforturi nu au fost în zadar.
Stabilitatea fiscală nu este un slogan. Este baza unei economii sănătoase și a unui stat mai eficient.
Ciprian Dobre, deputat PNL Mureș










