Titlul de mai sus poate trece necitit putând fi clasificat în categoria textelor utilizate în campanii electorale.
În cazul următor este chiar adevărul.
Luni, 15.01.2024 la ora 13.00, la sediul Ministerului Sanatatii se semnează contractul de execuție pentru noua “Cladire complexa a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, ce va include centrul de arși, blocul operator, ATI și conexiunea cu clădirea existentă a spitalului”
După ce, la sfârșitul lunii decembrie 2022 anunțam finalizarea “Proiectului tehnic și detaliilor de execuție (PTh+DDE)” pentru noua clădire complexă a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș, care a constituit obiectul altei achiziții publice, iată că acum, în sfârșit, după derularea procedurii de achiziție publică și aprobarea bugetului pentru anul 2024 se semnează contractul și vor începe lucrările de execuție.
În urma licitației internaționale, organizată de Unitatea de Management Programe a Băncii Mondiale din cadrul Ministerului Sănătății la care au participat 4 asocieri de companii, câștigătorul este Asocierea “YDA Inssat Sanayi ve Ticaret A.S (leader) și Synergy Construct SRL”. (https://ms.ro/ro/informatii-de-interes-public/noutati/anunț-privind-atribuirea-contractului-pentru-execuția-lucrărilor-de-construcții-civile-pentru-realizarea-obiectivului-de-investiții-de-la-spitalul-clinic-judetean-de-urgenta-tg-mures/)
“Istoria” destul de veche a acestui proiect a cunoscut perioade în care lucrurile au evoluat normal și natural dar și perioade în care proiectul a fost “blocat” de interesele celor care nu doreau dezvoltarea sistemului de sănătate mureșean și românesc.
“Deblocarea” executării proiectului și ducerea la bun sfârșit aparține echipei ministrului Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila care a finalizat atât componenta de proiectare cât și licitația pentru execuție. De asemenea, guvernul Ciolacu a asigurat, prin actele normative necesare, cadrul normativ necesar finalizării proiectului.
Este prima clădire nouă de spital public construită în județul Mureș, o construcție complexă ce va consta într-o clădire nouă – Centru de mari arși – legată de spital printr-o pasarelă, clădire care va avea subsol, parter, patru etaje plus etaj tehnic.
Proiectul include: centrul cu paturi pentru mari arși, blocul operator cu 25 de săli de operație, secția clinică Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) cu 44 de paturi, spații conexe, precum stație de sterilizare, unitate de transfuzii sanguine, centru de formare, spații tehnice, spații administrative și logistice, relocare heliport. Pasarela ce va lega clădirea nouă de actuala clădire pentru conectarea principalelor departamente din spital (UPU, bloc operator, ATI) va permite ca unitatea spitalicească să se încadreze în categoria de Spital Regional de nivel IA. Aria construită – desfăşurată va fi de 24.577 mp. Valoarea contractului de execuție este de 322,229,750 lei fără TVA.
Această investiție este prima dintr-o serie de investiții guvernamentale în sistemul public de sănătate din județul Mureș, care sunt în desfășurare în etape diferite: Noua clădire pentru Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, cu valoare de peste 100 milioane de euro, investiții în Ambulatoriile de specialitate, investiții în prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale, Creșterea rețelei de neonatologie, care însumate depășesc 200 milioane de euro care vor îmbunătăți în următorii 3 ani, atât infrastructura cât și, sper, calitatea serviciilor medicale din întreg județul Mureș, având în vedere că și Sighișoara sau Târnăveni vor fi beneficiare.
Și, pentru ca săptămâna trecută a fost ziua internațională a cuvântului “Mulțumesc”, vreau să Mulțumesc ministrului Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila și echipei domniei sale, secretarului de stat Dr. Alexandru Rogobete care s-au implicat personal în urgentarea procedurilor necesare pentru a fi posibilă execuția investiției. Aceleași felicitări și mulțumiri vreau să le adresez și Unității de Management a Proiectelor și consultanților care au făcut posibili acești pași. Mulțumesc de asemenea echipei profesioniștilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș care a muncit în a defini nevoile în toată perioada de la concept, derularea studiului de fezabilitate sau a proiectării: Prof. Univ. Dr. Leonard Azamfirei, Prof. Univ. Dr. Szederjesi Janos, Dr. Dorin Dorobanțu, Dr. Claudiu Puiac, Ec. Florin Crăciun.
Și, nu în ultimul rând, mulțumesc personalului medical și mureșenilor care au avut încredere și răbdare. Cred că încrederea și răbdarea, dublate de muncă, sunt elementele care pot duce la bun sfârșit obiectivele stabilite.
Corneliu Florin Buicu, deputat PSD Mureș