Patrimoniul nu are culoare politică. Angajament ferm în Camera Deputaților pentru patrimoniul UNESCO în România
În calitate de președinte al Comisiei parlamentare UNESCO, de Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO în România, ne-am asumat un angajament ferm în Plenul Camerei Deputaților, prin susținerea unei alocuțiuni în care am evidențiat importanța patrimoniului mondial – natural, cultural și imaterial – și responsabilitatea pe care o avem în protejarea și transmiterea lui către generațiile următoare.
„Să privim această zi ca pe o datorie colectivă față de memoria și demnitatea națională și ca pe un angajament de a transmite copiilor noștri nu doar frumusețea locurilor, ci și sensul lor.
Vă îndemn ca, dincolo de cuvinte, fiecare dintre noi să rămână un sprijin real pentru protejarea valorilor românești, fiindcă un popor fără cultură este un popor vulnerabil.
Această misiune trebuie să rămână o cauză comună, dincolo de orice diferență ideologică, fiindcă – așa cum spunem adesea în Comisia pentru relația cu UNESCO – patrimoniul nu are culoare politică.”
Dumitrița Gliga, deputat PSD Mureș










