Peste 1.200 de copii din 52 de cluburi ale copiilor din întreaga țară, la Gala „Simfonia creației” de la Palatul Parlamentului.
Astăzi, Palatul Parlamentului a devenit neîncăpător pentru energia debordantă și entuziasmul copiilor veniți din aproape toate cluburile și palatele copiilor din țară.
Gala „Simfonia creației” a demonstrat, cu substanță și claritate ce înseamnă o investiție făcută cu mintea limpede și cu sufletul așezat în educație, talent și viitor.
Ne-au vizitat și ne-au încântat peste 1.200 de copii din 52 de cluburi ale copiilor din întreaga țară, la inițiativa Clubului Copiilor Baia Mare, un reper cu tradiție solidă în educația extrașcolară și un exemplu de management educațional construit pe continuitate și rigoare.
Într-un cadru viu și dinamic, Palatul Parlamentului s-a transformat într-un adevărat hub al creativității: pictură și icoane pe sticlă, ceramică, demonstrații de karate, momente de dans sportiv și de societate, recitaluri ale micilor pianiști, cusut cămăși cu altiță, obiecte tradiționale confecționate manual, tradiții folclorice românești, robotică, demonstrații de realizare a turtei dulci și colinde, toate aducând împreună, într-un mod firesc și coerent, tradiția, disciplina și inovația.
Vernisajele și expozițiile tematice, alături de un emoționant spectacol de datini și obiceiuri de iarnă – „Datini din Străbuni – Iarna la Români”, au completat acest tablou amplu al educației prin cultură și identitate.
Am văzut cum creativitatea, rigoarea și responsabilitatea se așază firesc într-un model coerent de formare, în care educația nonformală completează solid parcursul educațional clasic și transmite mai departe valori verificate în timp.
Această Gală nu celebrează doar performanța, ci un parteneriat sănătos între elevi, profesori și instituții, bazat pe încredere, seriozitate și consecvență. Copiii talentați, mentorii lor dedicați și comunitățile care cred în educație reprezintă o resursă strategică pentru România de mâine.
„Simfonia creației” este un model de excelență și bună practică, care merită susținut și dus mai departe, an de an.
Felicitări domnului profesor Ion Iuga și tuturor îndrumătorilor prezenți pentru viziune, consecvență și capacitatea de a construi, cu discreție și profesionalism, un proiect educațional de anvergură, ancorat în valori solide și orientat spre viitor.
Dumitrița Gliga, deputat PSD Mureș















