Dincolo de faptul că a fost cel mai mare poet al ţării noastre, marele Mihai Eminescu, de la naşterea căruia se împlinesc astăzi 172 de ani, a fost şi un om politic cu atitudini de prim-rang al acelor vremuri. Nucleul principal al activității de jurnalist politic a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat timp de șase ani în perioada (1877-1883), la cotidianul „Timpul”, oficial al Partidului Conservator, unde în 1880 și 1881 a fost redactor șef. Ocazional, Eminescu a colaborat cu articole politice sau pe teme culturale și la alte reviste sau gazete ale epocii, în perioada 1870-1877, publicând în Albina, Familia lui Iosif Vulcan, Federațiunea, Convorbiri literare, Curierul de Iași.
Convingerile sale erau în linii mari în acord cu cele ale conservatorilor și în special cu ale fracțiunii junimiste, condusă de Petre Carp și Titu Maiorescu. Cu toate acestea, în articolele sale, și-a exprimat adeseori părerile proprii, care nu corespundeau întotdeauna liniei oficiale a partidului, ceea ce a provocat proteste și nemulțumiri din partea unor lideri.
Din cauza implicării sale afective în evenimentele politice și a conștiinciozității sale în îndeplinirea obligațiilor de redactor, oboseala și dezamăgirile acumulate în cei șase ani au avut o contribuție importantă la declanșarea crizei maniaco-depresive din iunie 1883. Într-o scrisoare de atunci, referindu-se la munca repetitivă pe care o făcea în redacția gazetei „Timpul”, unde trebuia să transforme în știri fluxul sosit pe telegraful agenției de presă Havas, actualmente Reuters, poetul scria „Bat telegramele Havas, arză-le-ar focul să le arză!”. Era perfect conștient că potențialul său creativ se risipește în aceea muncă intelectuală de natură inferioară, el fiind obligat să îşi asigure existența și să întrerupă șantierul său spiritual, fiind complet lipsit de resurse materiale și neprimind niciun fel de susţinere din partea statului român.
Perioada istorică în care Eminescu și-a desfășurat activitatea este cea a domniei regelui Carol I, supranumit „Întemeietorul”, pe care radicalul Eminescu îl poreclea „îngăduitorul”, pentru a-și exprima rezerva față de politica împăciuitoristă cu care regele german încerca să asigure un echilibru politic între toate forțele din cele două mari tabere, conservatoare și liberală. În 1877 începe chiar Războiului de Independență, prima mare conflagrație modernă, în care statul român se va alia cu Rusia țaristă împotriva Imperiului Otoman și a unei intense ofensive diplomatice purtată pentru recunoașterea de către puterile europene a independenței și a proclamării regatului. Multe dintre părerile pe care le-a exprimat Eminescu despre aceste evenimente și despre protagoniștii lor nu corespund cu opiniile consacrate ale istoricilor, și este firesc să se întâmple așa, din moment ce istoricii au de partea lor avantajul trecerii timpului.
Mihai Eminescu a fost unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai timpului său. Clasa politică actuală are încă multe de învăţat de la scrierile sale, în aşa fel încât politicienii să îşi respecte atât convingerile proprii, cât şi cele ale electorilor lor, şi mai puţin cele generale şi conjuncturale ale partidelor politice.
Ervin Molnar, deputat de Mureș
