Dacă organigrama promisă de primarul Soos Zoltan la începutul primului său mandat nu a putut fi transformată în realitate, actuala guvernare vine și impune concedieri în administrația publică locală prin Ordonanță de Urgență. Astfel, la Târgu Mureș schema de personal trebuie redusă drastic, iar sarcina de a identifica viitorii șomeri este pasată, în primă instanță, șefilor de Servicii și Birouri, urmând ca ultimul cuvânt să îl aibă, desigur, primarul. În acest context, până pe 9 „fiecare director de direcție, șef de serviciu, respectiv, director al serviciilor/instituțiilor publice va transmite Serviciului Salarizare şi resurse umane o analiză justificată privind structura actuală de personal și propunerea fundamentată de reorganizare, cu respectarea prevederilor alin. (1) şi alin. (7) al art. XL din O.U.G. nr. 7/2026 (reducerea cu 30% a numărului de posturi din cadrul structurii, fără depășirea unui procent mai mare de 20% aplicat posturilor ocupate), cu adaptarea structurii de personal la volumul real de activitate, necesitățile reale şi încadrarea în cheltuielile de personal în aria de responsabilitate”, se arată într-o circulară transmisă astăzi tuturor celor vizați din Primăria Târgu Mureș și care a parvenit și redacției Agenda de Mureș. În documentul citat se mai subliniază că numărul maxim de posturi alocat U.A.T. Municipiul Târgu Mureș este de 440, față de 629 în prezent, ceea ce presupune o reducere de 189 de posturi. Reducerile de personal se vor opera la nivelul fiecărei direcții, respectiv, fiecărui serviciu/compartiment din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Târgu Mureş, precum şi la nivelul instituțiilor/serviciilor publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/ administrarea/subordinea Consiliului Local.
Precizăm că Ordonanța de Urgență nr. 7 din februarie 2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităților administrativ-teritoriale, precizează la art. XL, alin. (1): „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, numărul maxim al posturilor corespunzător fiecărei unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, (…), se reduce сu 30%,”, iar alin. (7) stipulează: „În aplicarea alin. (1) şi (3) autoritățile administrației publice locale au în vedere următoarele reguli: a) reducerea сu 30% a numărului de posturi (…), nu trebuie să conducă la depășirea unui procent mai mare de 20% aplicat posturilor ocupate; (…)”.
O întrebare simplă circulă de câteva ore printre angajații din administrația locală: care sunt criteriile care vor sta la baza deciziilor șefilor în privința concedierilor? Vor fi pur și simplu din pix, pe ochi frumoși, pe prietenii sau cum se va decide? Sau se va merge pe criteriul celor de la Contractare dinainte de 1989 care spuneau cinic „cine are două câine, unul dă, unul rămâne”? Vom reveni când vor fi prezentate clarificări.










