21.726.000 de lei pentru înlăturarea efectelor inundațiilor în județul Mureș! Banii sunt alocați, potrivit MLPDA, din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, iar Hotărârea de Guvern a fost adoptată astăzi, după ce săptămâna trecută județul Mureș și alte 13 județe nu primiseră nici un leu.
Deși în comunicatul de presă remis de Guvernul României în această seară nu se face vorbire despre așa ceva, pe site-ul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a fost publicată în urmă cu puține minute o informație mult așteptată de mureșeni. Astfel, potrivit sursei citate, Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, 16 iulie, Hotărârea privind alocarea a peste 353 de milioane de lei din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru 495 de unităţi administrativ-teritoriale din 14 județe, afectate de calamități naturale. Între cele 14 județe se află și județul Mureș, precizează sursa citată. Astfel, vor fi repartizate fonduri pentru județele Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Sălaj, Suceava, în vederea refacerii unor utilități (alimentare cu apă/canalizare), obiective sociale (școli/grădinițe/cămine cultural etc.), apărări de maluri, drumuri județene, poduri/podețe/punți pietonale, străzi/drumuri comunale/drumuri sătești/ulițe”, se arată în comunicatul MLPDA. „Săptămâna trecută, Guvernul a decis să aloce peste 327 de milioane de lei pentru 23 de județe afectate de inundații. Astăzi, venim cu o suplimentare a sumelor din Fondul de Interveție pentru încă 2.577 de obiective din 14 județe care au nevoie urgent de bani pentru refacerea infrastructurii locale afectate”, a declarat Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației.
Potrivit anexei la HG prin care s-au alocat fondurile, în Mureș vor primi: CJ Mureș – 312.000 lei, municipiul Reghin – 68.000 lei, orașul Iernut 247.000 lei, Sângeorgiu de Pădure – 370.000 lei, Adămuș – 710.000 lei, Bahnea – 765.000 lei, Beica de Jos – 40.000 lei, Brâncovenești – 1.077.000 lei, Breaza – 229.000 lei, Ceuașu de Câmpie – 414.000 lei, Chiheru de Jos – 1.208.000 lei,Coroisânmărtin – 135.000 lei, Cucerdea – 147.000 lei, Cuci 14.000 lei, Deda 12.000 lei, Eremitu – 168.000 lei, Glodeni – 258.000 lei, Gornești – 245.000 lei, Gurghiu – 1.465.000 lei, Hodac – 719.000 lei, Ibănești – 2.950.000 lei, Livezeni – 5.000 lei, Lunca 60.000 lei, Măgherani – 100.000 lei, Miheșu de Câmpie – 596.000 lei, Ogra – 40.000 lei, Petelea – 184.000 lei, Pogăceaua – 40.000 lei, Râciu – 50.000 lei, Sânpaul – 1.000 lei, Șincai – 220.000 lei, Solovăstru – 4.729.000 lei, Stânceni – 80.000 lei, Suplac – 1.450.000, Suseni – 454.000 lei, Tăureni – 241.000 lei, Valea Largă – 580.000 lei, Vânători – 10.000 lei, Vătava – 976.000 lei, Viișoara – 30.000 lei și Zau de Câmpie – 264.000 lei.
Sumele alocate au fost stabilite în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului pentru cele 14 județe, unde au avut loc inundaţii, alunecări de teren și unde au fost afectate infrastructura hidrotehnică, terasamentele și malurile de apărare, structura drumurilor județene, a drumurilor comunale, podurilor, podețelor, digurilor și a punților pietonale.
Trebuie menționat că în timpul ședinței de Guvern de astăzi, între ministrul Ion Ștefan și premierul Ludovik Orban a avut loc un dialog care lăsa să se înțeleagă că Hotărârea de Guvern va fi adoptată doar după ce prefecții își vor face treaba. „Ion Ștefan: Da, domnule prim-ministru. Vă rugăm să acceptaţi astăzi să introducem pe ordinea de zi un proiect de hotărâre de guvern prin care propunem o alocare a sumei de 353 de milioane de lei, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru bugetele locale din 14 judeţe. Vorbim de județul Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Maramureș, Neamț, Sălaj și Suceava. Sumele alocate vor sprijini 495 de UAT-uri cu 2.577 de obiective finanțate.
Ludovic Orban: Care au fost afectate de…
Ion Ştefan: Care au fost afectate în acest an de inundație și alte calamități.
Ludovic Orban: În regulă. Aici, domnul ministru Vela, solicitați prefecților și comisiilor de evaluare să accelereze procedurile astfel încât să putem să alocăm banii cât mai repede pentru efectuarea reparațiilor și pentru despăgubirile necesare.”
În aceste condiții așteptăm ca primarii să confirme primirea banilor și demararea lucrărilor pentru înlăturarea efectelor inundațiilor.