S-au cam stins dezbaterile despre valoare artistică a filmului Teambuilding, iar publicul a rămas la fel de divizat ca după primul weekend de la lansare. Pe unii i-a amuzat copios, alții au spus că este cel mai prost film văzut vreodată. Cert este că românii s-au înghesuit să-l vadă în cinematografe și pe Netflix, iar Teambuilding a urcat la un milion de bilete vândute, devenind cel mai de succes film românesc din ultimii 30 de ani.
Nu comentez valoarea artistică a filmului, dar este limpede că tragem cu ochiul spre cultura de masă, în timp ce ne mândrim cu regizori precum Mungiu, Porumboiu, Puiu sau Jude. Știm că se citește tot mai puțin, dar ne amintim cu ocazia Zilei Naționale a Culturii sau de Ziua Națională a Lecturii că avem un „poet nepereche” și evocăm „actualitatea lumii” lui Caragiale, vorbind în șoaptă despre probleme cronice ale gestului creator.
Am transformat Ziua Națională a Culturii, care seamănă tot mai mult cu o comemorare, într-un episod festiv în care înghesuim tot soiul de evenimente utile, interesante, dar care ne oferă indicii despre ce cred patrioții că este CULTURA (panteonul vârfurilor noastre culturale, sărbătoarea numelor mari din literatură, muzică, teatru și film, un fel de galerie selectă care ne onorează brandul de țară), și care descrie, prin contrast, cum arată restul zilelor din an, când educația și cultura intră în zodia lungă a nepăsării celor mai mulți.
Astăzi ne îndeletnicim cu discursuri generoase despre „adevăratele valori”, iar de mâine ne vom ocupa cu „manifestări social-artistice și acțiuni social-culturale” de supraviețuire. Aceasta este realitatea de la care plecăm, dar mă bucură faptul că, în sfârșit, văd o abordare coerentă și o serie de proiecte culturale de nivel național patronate de Ministerul Culturii. Avem nevoie de o Zi a Culturii Naționale pentru a reflecta serios la reconstrucția sistemului cultural în ansamblu, pentru discuta despre implementarea unor mecanisme de susținere a tuturor sectoarelor culturale.
Un român cheltuiește pentru cultură de cinci ori mai puțin față de media europeană, în condițiile în care cea mai mare parte din sumă se duce pe plata serviciilor TV. Ce este de făcut, mai ales în dreptul elevilor? Concepem strategii în educație doar pe baza unor criterii utilitare, formând copiii pentru un exit în piața muncii? Cum rămâne cu educația estetică? Ce mai putem face pentru a dezvolta pofta de lectură sau pentru a stimula curiozitatea intelectuală și gustul pentru frumos?
În această seară se încheie noianul de festivisme și discursurile înălțătoare, dar de mâine „put our money where our mouth is”?
Leonard Azamfirei, senator PSD Mureș
Foto: www.zch.ro
