În rețeaua spitalicească din România s-a mai petrecut o tragedie, a treia din ultimul an. Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de vineri, 1 octombrie, în secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Șapte pacienți internați cu COVID-19 au decedat. Pot fi adăugați, într-un bilanț cutremurător, la numărul celor care au murit în incendii similare la Piatra Neamț și la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș (pentru care s-au promis anchete, rapoarte, reforme pe care nu le-am văzut încă).
În secțiile ATI pentru COVID-19 viața pacienților era pe muchie. De acolo li s-a mai dat un brânci. Cum, cine, de ce? Vom primi aceste răspunsuri la finalizarea cercetărilor penale. Să sperăm că vom avea date concrete care ne pot ajuta la evitarea altor tragedii. Am sperat și după tragediile precedente.
Am urmărit reacțiile publice din ultimele zile. Sunt tot mai anemice și obositor de formale. Nu am mai văzut revolta de altădată, care era o indignare adâncă în fața unor tragedii pe care nu le putem accepta și nici uita. Era o reacție fermă în fața intolerabilului. Astăzi, însă, părem tot mai obosiți și mai blazați. Primim aceste tragedii ca pe niște lovituri ale sorții, cu resemnare, iar aceasta este o boală gravă, primejdioasă pe termen lung, pentru care cu greu vom găsi un antidot.
Este lesne de presupus că ne vom mai confrunta cu tragedii similare în viitorul apropiat, la cum arată infrastructura spitalicească din România. Anchetele, rapoartele, reformele își au rolul lor dacă sunt corect făcute și la timp. Dar pentru a ieși din această zodie nefastă a incendiilor din unitățile spitalicești avem nevoie de investiții masive, făcute inteligent, cu o strategie în minte, nu pompieristic, de profesioniști care cunosc realitățile din România nu din afară, de practicieni, nu de teoreticieni, de manageri de spital care trebuie să răspundă de deciziile pe care le iau sau nu le iau, de fondurile pe care sunt în stare sau nu sunt în stare să le atragă, de modul în care le folosesc și nu în ultimul rând, de voința politică capabilă să susțină din spate aceste demersuri. Acestea sunt deziderate pentru care trebuie să luptăm, profesioniști aflați în zona de decizie, politicieni și alegători deopotrivă.
Sistemul sanitar nu se vindecă prin reacții la anumite evenimente. De fapt, aștept să văd o prioritizare a problemelor existente, în funcție de urgență și de gravitate și un plan de rezolvare a acestora, măcar a unora, rând pe rând. Toate deodată nu se pot face! Ce se poate rezolva în următoarele 6 luni, 1 an, 5 ani?! Reformăm toate Terapiile intensive din România? Reabilităm toate secțiile de Boli infecțioase? Creăm o rețea funcțională, modernă de oncologie? Restaurăm medicina primară? Investim în medicina de ambulator? Și, mai presus de toate, vom înțelege vreodată că fără resursa umană calificată și prețuită de societate totul se prăbușește?
Nu văd însă nimic concret, un plan asumat, niște termene și niște responsabili. Nu demiterile rezolvă problemele, deși și acestea sunt uneori necesare. Mă întreb poate retoric: nu are România un cap limpede care să vorbească mai puțin și să facă mai mult?
Condoleanțe pentru familiile și prietenii victimelor de la Constanța.
prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, senator PSD Mureș
