Din cele mai vechi timpuri, când tehnicile de vindecare erau o combinație între folosirea buruienilor de leac, exorcism și intervenții chirurgicale rudimentare, preoții și medicii erau singurii considerați ca fiind capabili să păstreze și să prelungească viața prin invocarea zeilor sau prin aplicarea unor metode empirice de tratament.
Chiar dacă medicina a devenit laică și s-au înmulțit explicațiile materialiste despre natură și corpul uman, încă mai persistă pe alocuri convingerea că cel care tratează este doar „mâna lui Dumnezeu”, vindecarea fiind în continuare apanajul exclusiv al proniei cerești. Și totuși, fie că ne referim la practicile medicale ale antichității sau la medicina modernă, un fir roșu transpare și leagă destinul celor care s-au ocupat cu vindecarea oamenilor: vocația medicului este indisolubil legată de salvarea și păstrarea vieții.
Un bun exemplu pentru a înțelege ce înseamnă salvarea și păstrarea vieții este comparația dintre familia Goethe și una oarecare din Germania de astăzi. Johann Wolfgang von Goethe a fost cel mai mare dintre șapte frați, însă doar el și sora lui Cornelia au ajuns la maturitate. Dintre cei cinci copii pe care Johann Wolfgang i-a avut cu soția sa Christiane, doar unul a supraviețuit, iar ceilalți au murit în primele două săptămâni de la naștere. Cam aceasta era situația într-o familie germană relativ înstărită din a doua jumătate a secolului al XVII – lea, când rata de supraviețuire a copiilor era estimată la 50%. De atunci și până în prezent, când rata mortalității copiilor sub cinci ani a scăzut la 3.6 la 1.000 de nașteri în Germania, progresul este impresionant și a fost posibil doar prin dezvoltarea științei și profesionalizarea continuă a serviciilor de sănătate.
A fi medic înseamnă a lupta pentru viață, în multiplele sale valențe: sănătate, naștere, vindecare. La mulți ani tuturor medicilor!
Leonard Azamfirei, senator PSD Mureș
