• Despre noi
  • Contact
  • Publicitate
vineri, 9 octombrie 2026
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Agenda de Mureș
  • Toate știrile
  • Politică
  • Social
  • Cultură
  • Video interviuri
  • PODCASTURI
  • Opinii
Agenda de Mureș
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele

Marius Pașcan, președinte executiv PMP: Expropriații așteaptă în zadar despăgubiri?

Agenda de Mureș de Agenda de Mureș
21/02/2019
in Politică, Principalele știri
0
5
SHARE
Share pe FacebookShare pe Twitter

”A trecut aproape un an și 10 luni de la ultima interpelare pe care am adresat-o Ministerului Transporturilor, pe tema despăgubirilor ce se cuvin acordate proprietarilor de terenuri expropriați, care se află pe sectorul Târgu-Mureș – Turda, parte a autostrăzii Brașov – Oradea,” se arată în deschiderea interpelării pe care deputatul Marius Pașcan a transmis-o ministrului Transporturilor, Rovana Plumb.
”Sesizam atunci faptul că, deși s-a prevăzut acordarea de despăgubiri, prin H.G. nr. 729/2015, privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul din cadrul obiectivului de investiții „Autostrada Brașov-Târgu Mureș – Cluj – Oradea”, respectiv a lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 1C, subsecțiunea Ogra – Târgu-Mureș, pe teritoriul localităților Cristești, Gheorghe Doja, Ogra, Sânpaul, Ungheni și Târgu-Mureș, din județul Mureș”, proprietarii de terenuri expropriate nu au fost până în prezent despăgubiți.
Situația a rămas neschimbată până azi, în ciuda faptului că, în răspunsul primit de la Ministerul Transporturilor, din data de 29.06.2017, la interpelarea sus-amintită, fostul ministrul Alexandru-Mihai Cuc mă asigura că „termenul estimat pentru începerea activității de eliberare a despăgubirilor este luna noiembrie 2017” . În realitate însă, tot ce s-a întâmplat concret în acest răstimp este afișarea la Primăria Ungheni a sumelor pe care foștii propritari de terenuri urmează să le primeasă. Niciun termen de plată însă… Nicio altă informație. Mai mult, unul  dintre cei expropriați afirmă faptul că, deși în Monitorul Oficial figurează că a fost expropriat cu o suprafață de teren de 58 de ari, pe tabelele afișate suprafața sa s-a redus cu 20 de ari, la 38. Concluzia pe care o tragem este aceea că, deși în aproape doi ani s-a lucrat doar la niște tabele, nici acestea nu au fost întocmite corect.
În sensul celor sesizate, vă solicit să mă informați cât se poate de concret și realist când vor beneficia proprietarii în cauză de sumele aferente despăgubirilor pentru terenurile expropriate și ce trebuie să facă cei care sesizează neconcordanțe între actele inițiale de expropriere și situația din tabele afișate la primării?”, se arată în document.

Știri Asemănătoare 

Dumitrița Gliga, deputat PSD Mureș: Ministrul Agriculturii trage de timp pe banii crescătorilor de ovine

Dumitrița Gliga, deputat PSD Mureș: Ministrul Agriculturii trage de timp pe banii crescătorilor de ovine

07/10/2026
Munca onestă trebuie să asigure un trai decent românilor, nu doar supraviețuirea de la o lună la alta

Munca onestă trebuie să asigure un trai decent românilor, nu doar supraviețuirea de la o lună la alta

07/10/2026
Ciprian Dobre, deputat PNL Mureș: Puterea la PSD. Răspunderea la alții.

Ciprian Dobre, deputat PNL Mureș: Puterea la PSD. Răspunderea la alții.

06/10/2026
Dumitrița Gliga, deputat PSD Mureș: Soluția de moment – premier independent ?!

Dumitrița Gliga, deputat PSD Mureș: Soluția de moment – premier independent ?!

06/10/2026

CELE MAI CITITE

Parteneriat între Asociația Lindenfeld, prin programul educațional Ajungem MARI, și Instgaz SRL

Parteneriat între Asociația Lindenfeld, prin programul educațional Ajungem MARI, și Instgaz SRL

14/09/2026

Ciprian Dobre, deputat PNL Mureș: Un pas important pentru Răstolița. Dar nu un cec în alb.

Încă 88 de apartamente vor fi reabilitate energetic în Târgu Mureș!

ULTIMELE ȘTIRI

Dumitrița Gliga, deputat PSD Mureș: Ministrul Agriculturii trage de timp pe banii crescătorilor de ovine

Munca onestă trebuie să asigure un trai decent românilor, nu doar supraviețuirea de la o lună la alta

Ciprian Dobre, deputat PNL Mureș: Puterea la PSD. Răspunderea la alții.

Facebook Soundcloud

Agenda de Mureș
E-mail: agendademures@gmail.com

Utimele știri

Dumitrița Gliga, deputat PSD Mureș: Ministrul Agriculturii trage de timp pe banii crescătorilor de ovine

Dumitrița Gliga, deputat PSD Mureș: Ministrul Agriculturii trage de timp pe banii crescătorilor de ovine

07/10/2026
Munca onestă trebuie să asigure un trai decent românilor, nu doar supraviețuirea de la o lună la alta

Munca onestă trebuie să asigure un trai decent românilor, nu doar supraviețuirea de la o lună la alta

07/10/2026

Categorii

  • Toate știrile
  • Politică
  • Social
  • Cultură
  • Video interviuri
  • PODCASTURI
  • Opinii

Legal

  • Politică de confidentialitate
  • Politică de cookies

© 2020 Agenda de Mureș

  • Politică
  • Social
  • Cultură
  • Video interviuri
  • PODCASTURI
  • Opinii
  • Despre noi
  • Contact
  • Publicitate