Contractul de finanțare pentru proiectul cu titlul „EXTINDERE ȘI REABILITARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ ÎN LOCALITATEA GĂNEȘTI, COMUNA GĂNEȘTI, JUDEȚUL MUREȘ” a fost semnat de către domnul Balog Elemér, primarul comunei Gănești, județul Mureș și domnul Simion Crețu, Directorul general ADR Centru, anunță compania de proiectare și consultanță Media Marketing de la Târgu Mureș. Potrivit sursei citate, proiectul va aduce o infrastructură educațională adecvată în comuna Gănești, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Obiectiv specific 10.1 – Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, apel dedicat învăţământului obligatoriu. Este al nouălea proiect derulat la Gănești de primarul Balog Elemér ales pentru a treia oară în fruntea administrației locale.
Obiectivul general al proiectului îl constituie modernizarea infrastructurii educaționale din comună și astfel dezvoltarea comunei Gănești prin creșterea gradului de participare la nivelul învățământului obligatoriu precum și asigurarea unei oferte educaționale accesibile și de calitate pentru toți copiii înscriși în unitatea de învățământ. La nivelul anului școlar 2016-2017 existau un număr de 148 de locuri disponibile raportate la 201 elevi înscriși în unitate, iar la nivelul anului școlar 2017-2018 erau înscriși în unitate 210 elevi, astfel este absolut necesară extinderea școlii gimnaziale, oferirea unor spații educaționale adecvate și dotarea acestora corespunzător, pentru a reduce decalajele față de mediul urban.
Demersurile pentru asigurarea infrastructurii educaționale de calitate sunt necesare cu atât mai mult cu cât 70% din școlile care necesită reabilitare se află în mediul rural și, pe de altă parte, copiii care provin din mediul rural fac parte din grupurile dezavantajate educațional, în primul rând din punctul de vedere al calității educației oferite.
„Acesta este al nouălea proiect european. A fost, pot spune așa, un cadou de Crăciun de 1,5 milioane de euro pentru mine și comunitatea din Gănești. Deși cu pandemia și legislația din România s-a întârziat puțin, m-am bucurat foarte tare că am semnat acest contract de finanțare pentru că, așa cum ați observat deja, am început cu grădinița, continuăm cu școala, pentru că eu consider că cea mai importantă investiție este în copii și în educația lor”, a declarat Balog Elemér, primarul comunei Gănești, care spune că se simte responsabil atât față de sutele de elevi, cât și față de părinții acestora care l-au mandatat cu 91% din voturi la ultimele alegeri. „Dacă primul mandat l-am primit cu 82% din voturi, al doilea cu 82%, iar al treilea cu 91% înseamnă că sunt pe drumul cel bun, dar și că am o mare responsabilitate în comunitate. Așa cum am zis, am început cu grădinița, continuăm acum cu școala și sper să reușim să facem, pe locul terenului de sport și un bazin de înot, însă până atunci vom extinde clădirea școlii, unde învață circa 250 de elevi, cu patru săli de clasă, vom avea laborator de informatică, de limbi străine, de fizică-chimie și biologie. Ce să vă spun?! În afară de acoperiș, care va fi și el înlocuit, în interior schimbăm și modernizăm totul de la A la Z, cu tablă electronică în fiecare clasă, cu tablete pentru fiecare elev, așa cum trebuie să fie o școală modernă”, a mai adăugat primarul Balog Elemér.
În acest context, dl. Cătană Marius, director general Media Marketing a subliniat importanța investițiilor în infrastructura educațională și prin prisma faptului că „localităţile rurale care au mai mulţi elevi înscrişi în şcoli supraaglomerate prezintă rate mai mari de repetenție, existența unor medii deficitare de învățare și a unei infrastructuri inadecvate influențând elevii în mod negativ. Dezvoltarea unei infrastructuri educaționale de bună calitate conduce la îmbunătățirea predării, a rezultatelor școlare ale elevilor şi reducerea abandonului şcolar, pe lângă alte beneficii. Astfel o educație corespunzătoare va oferi oportunități de dezvoltare a populației din comuna Gănești, contribuind atât la combatarea sărăciei, cât și la dezvoltarea economică a comunei.”
Obiectivele specifice ale proiectului:
1. Realizarea unei infrastructuri școlare corespunzătoare aparținând sistemului educațional obligatoriu din mediul rural (infrastructură momentan uzată fizic și moral), prin reabilitarea, extinderea și dotarea școlii Gimnaziale din localitatea Gănești,
2. Asigurarea de spații de învățământ suficiente în școală,
3. Crearea unui cadru profesional de activitate didactică prin dotarea laboratoarelor de specialitate (laboratoare de fizică, chimie, biologie, informatică, istorie, matematică, limba română, limba maternă și limbi străine),
4. Ridicarea nivelului de performanță al unității de învățământ, prevenirea abandonului școlar și creșterea ratei de tranziție spre niveluri superioare de educație,
5. Creșterea gradului de adecvare a utilităților prin crearea de grupuri sanitare interioare la fiecare etaj al școlii, racordarea la o centrala termică dedicată și crearea unui sistem funcțional de reciclare selectivă a deșeurilor.
La finalizarea investiției Școala Gimnazială Gănești va avea 1752,82 metri pătrați de infrastructură școlară reabilitată, extinsă prin spații educaționale noi și clădire centrală termică, care vor cuprinde o sală de clasă dotată corespunzător pentru desfășurarea programului „Școala după școală”, 17 săli de clasă dotate și echipate, laboratoare înființate și echipate pentru materiile: fizică, chimie, geografie, limba română, limba maternă, limbi străine, informatică și biologie, școala fiind dotată cu utilități adecvate (centrale termice capabile să deservească întreaga școală, grupuri sanitare, grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilități).
De rezultatele proiectului vor beneficia elevii din clasele 0 – VIII, din cadrul școlii Gimnaziale, care vor beneficia în mod direct de infrastructura îmbunatățită și extinsă, fiind mai puțin dispuși la abandonul școlar și urmând a beneficia de spații educaționale mai bine dotate, cadrele didactice care predau în cadrul școlii și care în condițiile realizării proiectului își pot desfășura activitatea mai eficient asigurând un proces educațional calitativ, la standarde europene, unitatea administrativ teritoriala Gănești – în calitate de proprietar la investiției și prin creșterea capacității manageriale datorită implementării proiectului, precum și populația comunei Gănești – în calitate de părinți, rude sau viitori părinți.
La succesul acestui proiect Media Marketing Târgu Mureș a contribuit prin asigurarea serviciilor de consultanță în elaborarea cererii de finanțare și a anexelor în conformitate cu cerințele finanțatorului și prin prestarea serviciilor de proiectare faza Studiu de fezabilitate. Primarul comunei Gănești are doar cuvinte de laudă cu privire la această colaborare. „Dacă v-am spus că acesta este al nouălea proiect pentru care am semnat contractul de finanțare, asta ar trebui să spună multe, dar cred că faptul că toate, absolut toate proiectele realizate împreună cu cei de la Media Marketing au fost eligibile până acum spune totul. Sunt profesioniști cu care poți lucra, iar în zilele noastre să beneficiezi de parteneriatul unor profesioniști este foarte important”, a conchis Balog Elemér, primarul comunei Gănești.
Subliniem că valoarea totală a proiectului este de 7.193.078,82 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă din FEDR reprezintă 6.114.116,99 lei, termenul de finalizare estimat fiind 31.10.2022.