Procesul civil intentat de consilierul local POL primarului municipiului Tîrgu-Mureș Dorin Florea este aproape de final la instanțele mureșene. Curtea de Apel Tîrgu-Mureș, care judecă apelul în speța amintită, a amânat pronunțarea pentru săptămâna viitoare. „Amână pronunţarea la data de 23.04.2019, soluţia ce se va pronunţa urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării 18.04.2019”, scrie pe portalul instanțelor de judecată.
Reamintim că în primă instanță judecătorii de la Tribunalul Mureș i-au dat câștig de cauză consilierului local Radu Bălaș și l-au obligat pe Dorin Florea nu doar la plata cheltuielilor de judecată, ci și la plata a 10.000 de euro daune morale în favoarea lui Bălaș.
Procesul a fost deschis de consilierul POL care a decis în februarie 2017 să-i ceară socoteală în instanță lui Dorin Florea după ce edilul, supărat că aleșii locali POL nu au fost de acord cu un proiect de hotărâre susținut de el, a spus, printre altele, că Bălaș este ”jurnalist de 20 de ani, dar prost jurnalist”și că reprezentanții POL s-ar afla „în solda cuiva”. Imediat după ședința în care proiectul care ar fi schimbat regulamentul referitor la publicitatea ședințelor CL Tîrgu-Mureș, Radu Bălaș anunța pe pagina sa de facebook: „În cel mai scurt timp (până voi face documentele împreună cu avocatul), voi demara procesul împotriva primarului de Tîrgu Mureș, Dorin Florea, care și-a permis să jignească un consilier local, doar pentru faptul că nu a fost de acord cu un proiect de hotărâre prin care se dorea limitarea filmărilor live a ședințelor de consiliu. Primarul va trebui să demonstreze în fața instanței (și, credeți-mă, îi va fi imposibil) că am fost un jurnalist prost și lipsit de onestitate, că sunt un derbedeu și un mercenar, că nu am făcut nimic în viață, că nu am oferit nicio soluție în Consiliul Local, că tot ceea ce am făcut este contrar tuturor normelor de comportament civilizat. Tot imposibil îi va fi să demonstreze că sunt “în solda cuiva”. Această expresie, dragă primarului, este cea pe care o consider cea mai gravă. A fi în solda cuiva înseamnă, conform DEX, a susține cauza cuiva din interes material (și nu din convingere). Adică cineva mă plăteşte, ca să fac ceva în care eu nu cred! Am fost 11 ani jurnalist (1994 – 2005) şi am proprietatea tuturor termenilor. Am scris zeci de articole despre primarul Florea. Apoi, de când sunt antreprenor, am avut foarte multe opinii critice la adresa sa (şi) pe reţelele de socializare, dar niciodată nu l-am jignit, cum dealtfel nu am făcut-o cu nimeni niciodată. Cine jigneşte, plăteşte”.
Potrivit modificărilor din ultimii ani și deciziilor CCR, procesul ar urma să continue, părțile având dreptul la calea de atac a recursului, acesta fiind, cel mai probabil, de competența ÎCCJ.