Sindromul burnout (epuizare fizică și stres) este o realitate ce lovește cadrele medicale, mai ales pe cele aflate în prima linie în cumplita luptă anti-COVID

Suprasolicitarea profesională, fizică și emoțională la care este supus personalul medical, mai ales în ultima perioadă, sub presiunea străzii și a nedreptelor reproșuri și acuzații primite, își spune cuvântul.

Sunt rector al UMFST Târgu Mureș și medic primar anestezie-terapie intensivă, dar înainte de toate sunt tată. Fiul meu a îmbrățișat cariera medicală și are o vârstă apropiată de a colegului din Timișoara, dar cu toate acestea cu greu îmi pot imagina durerea unei familii care își pierde copilul la o vârstă care promitea atât de mult. Un părinte care își îngroapă copilul trăiește o tragedie nemărginită. Transmit familiei regretele mele profunde și condoleanțe.

M-au revoltat în ultimile zile anumite manifestări care au promovat ura împotriva personalului medical și culpabilizarea acestuia. În fața unui spital municipal manifestanții strigau: „Hoții!”, „Asasinii!”. Pe Facebook proliferează postări care susțin că pacienții infectați cu COVID-19 sunt uciși de „protocoalele criminale ale OMS”, prin complicitatea „eroilor din linia întâi”.

Un medic nu își dorește să fie declarat erou pentru munca sa, ci doar respectat. Nu are nevoie să fie urcat pe un soclu, dar nici să fie prăbușit în huiduieli grotești sau să devină ținta frustrărilor sociale. Medicii nu sunt instrumente ale sistemului politic.

Se pare că sindromul burnout (epuizare fizică și stres) este o realitate ce lovește cadrele medicale, mai ales pe cele aflate în prima linie în cumplita luptă anti-COVID.

Un studiu efectuat la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara arată că peste 50% din cadrele medicale suferă de formă de burnout. Medicii din linia întâi sunt extenuați emoțional (55,88%), au un nivel ridicat de stres (67,16%), reclamă oboseala și lipsa odihnei (64,22%), au un grad crescut de anxietate (34,80%) sau chiar de depresie (9,31%).

Din păcate, în linia întâi nu sunt doar medici salvatori, ci și medici și restul personalului medical care își pierd viața luptând pentru dreptul semenilor lor la „ocrotirea sănătății”.

Trebuie să se înțeleagă că nu este suficient doar să mărim numărul de paturi sau echipamentele dintr-un spital, ci să asigurăm suportul psihologic acestor medici și asistenți eroi, să suplimentăm numărul lor, nu să-i supraepuizăm și să-i descurajăm pe cei rămași.

Cât a fost la guvernare, PSD a mărit salariile personalului medical și a militat pentru oprirea exodului către alte țări a acestor oameni minunați.

Este nevoie de continuitate în susținerea acestora cu toate resursele pe care le deținem.

Avem nevoie de ei, acum mai mult ca niciodată, la fel cum și ei au nevoie de înțelegerea și sprijinul nostru, și să nu uităm că sunt supuși unui risc foarte mare de burnout, mai ales în această perioadă, iar decidenții politici ar trebui să ia măsuri pentru a preveni astfel de situații nefericite.