Se încheie anul. Se încheie și UMFST 80. O aniversare care a fost un motiv bun să ne uităm la istorie fără să ne prefacem că am inventat-o ieri.2025 a fost un pretext perfect: zeci de evenimente, multe reușite, unele „cu slide-uri”, altele cu emoție reală. Dar cel mai valoros lucru n-a fost să ne felicităm, ci să ne reamintim ceva ce uităm des, în epoca în care fiecare are o părere „clară” despre orice:
Noi trecem, UMFST rămâne.
Unii pleacă. Alții vin. Unii laudă. Unii critică. Unii cred că universitatea merge înainte datorită lor. Alții cred că merge înainte fără ei — sau chiar în ciuda lor. Și sunt și câțiva, puțini, care repetă cu o consecvență aproape tradițională: „nu mai e ce a fost”. În fond, fiecare își poartă propria dreptate cu aceeași convingere.
Adevărul e că universitatea merge înainte pentru că are istorie, și istoria are obiceiul să fie mai încăpățânată decât părerile sau orgoliile noastre.
În 2015, la UMF 70, am închis o capsulă a timpului — un depozit de mărturii ale vremii: gânduri, obiecte, mesaje și urme ale unui an care atunci părea „prezent”, iar acum e deja istorie. În 2045, la UMFST 100, o vom deschide — noi, dacă prindem momentul, sau alții, dacă doar l-am pregătit cum trebuie. Și sunt sigur că atunci vom descoperi ceva surprinzător: că și în 2015 oamenii credeau că „pe vremea lor” era mai bine, că schimbarea strică tot și că viitorul e o problemă.
În urmă cu câteva zile, intr-un moment festiv, am lansat o invitație către deschidere și convergență. A fost doar o idee, nimic mai mult — iar ideile își găsesc singure drumul sau se opresc, fără dramă. Dacă va prinde contur, cu atât mai bine. Dacă nu, universitatea merge înainte oricum, cu aceeași consecvență, zi de zi.
Poți iubi UMFST sau nu. Poți s-o susții sau s-o comentezi din tribune. Poți să o apreciezi sau să o critici cu pasiune academică (sau cu pasiune… și atât). Dar un lucru e cert: nu o poți ignora. E parte din oraș și, uneori, orașul e parte din ea. Este UniCity – un oraș în oraș, unde se construiesc oameni, nu doar clădiri.
La final, rămâne esențialul: UMFST nu e perfectă. Dar e vie. Și, din fericire, rămâne dincolo de fiecare dintre noi.
E pluribus unum.
Prof. Univ. Dr. Leonard Azamfirei, rector UMFST Târgu Mureș
